Dan Pierșinaru este artist vizual, absolvent al UAD Cluj, cu rezidențe universitare în Spania și Franta, “tatăl” târgurilor “Autor” (bijuterie de artă), “Materia” (produse din piele), “Noel” (produse de designer în preajma Crăciunului), intre primele forme de organizare comercială structurată sub anumite tematici de creativitate artistică autohtonă. A reușit de-a lungul acestor manifestări să aducă la întâlnire creatori români de artă purtabilă și cumpărători din ce in ce mai exigenți, iar treptat notorietatea târgurilor a depășit granițele țării. A pus o piatră de temelie la educarea și înnobilarea gustului public, alterat de anii de comunism. Într-un nou episod de podcast Designer în Vitrină, realizat în parteneriat media cu revista FPM și sprijinit de compania Farmec, aflăm cum a fost trecerea de la artist la antreprenor și cum se pot echilibra cele două calități, ce provocări are un antreprenor de artă în România, cum poate face bani, care-s piedicile în calea reușitei unui creativ, cum să păstrezi spiritul viu, liber al artei nemodificate de cerere și cum este privit în afară fenomenul. Și mai aflam de ce nu e în zadar să sprijinim fiecare cu puterea proprie artiștii români, descoperindu-le și cumparându-le arta.