Silvia Șerban

Când ai avut revelația că vrei doar design?
Acum vreo 10 ani, când lucram cu o agenție pentru site-ul meu și am fost întrebată care e misiunea/viziunea mea. Am bălmăjit în câteva feluri până mi-am făcut curaj să spun că vreau să fac haine care să contribuie la starea de bine a femeilor care le îmbracă.

Ce te face să continui și să nu abandonezi în fața greutăților?
E un răspuns fără echivoc: feedbackul de la clienți. De la volumul de comenzi, la expresii precum “rochia de la tine mi-a schimbat viața”. Pentru mine, acesta este cel mai important motor în momentele de cumpănă.

Cum alegi ce vei crea, cum te încarci creativ?
Nu cred că am creat vreodată ceva… am căutat tot timpul soluții la ceea ce mă interesa. Ceva din ce se întâmplă în viața mea și mă afectează. Haine deconstruite, pentru că nu îmi plăceau materialele care se găseau acum 25 de ani, haine multifuncționale, pentru că nu voiam ca o piesă să fie doar o piesă, o colecție de haine fără legătură între ele pentru că nu-mi plăcea ideea de a face o linie cu lucruri asemănătoare… În general îmi pun întrebări și aștept să mă sune the idea.

Dacă banii nu ar fi o problemă, ce ai crea?
Aș investi într-o tehnologie care să monitorizeze cumva materialele, culorile și formele, astfel încât atunci când îmbraci o haină care nu ți se potrivește cu personalitatea și cu starea ta din acel moment, să te facă invizibil. Și dacă pentru asta n-ar fi suficienți bani, cu siguranță aș găsi bani să fac măcar o haină care să fie frumoasă. Incontestabil frumoasă.

Cum ai desena, modela, plăsmui România, dacă ar fi creația ta?
Dacă mă întrebai acum 20 de ani, ți-aș fi răspuns: o rochie neagră cu negru și cu negru. Dacă aș remodela România, ar însemna să fac ceva și cu tine. M-ai lăsa? 
Ce mi-ar plăcea însă să inventez ar fi un dispozitiv, un buton, ceva, care să ne facă pe toți autentici și în stare să ne împlinim menirea, adică ceva bun, că binele să fie cel care guvernează. Și atunci România ar fi o minunăție!

Ce este talentul? E un ‘must’ pentru reușita în design?
Cred că talentul e rezultatul unei comunicări la foarte mare distanță. Unii vin cu frecvența mai acordată la canalul de transmisie și sunt geniali, alții o au puțin bruiată și sunt remarcați. Dar cu talent ne naștem toți. În design e nevoie și de… muncă! Ce surpriză! Știu că sună a clișeu, dar nu prea spune nimeni care e munca. Eu cred că munca cea mai grea e să te așezi în mai multe puncte, mai multe perspective, și să constați și să interpretezi în cheie creativă ce se vede. Cred că asta fac designerii care au succes.

Ce ar putea face sistemul pentru a susține arta, designul, creativitatea? Mai este nevoie de diplomă specializată?
Diploma este, așa cum se și numește, o hârtie. Experiența contează covârșitor, așa că ar trebui să existe obligativitatea de a practica în orice domeniu al artei, iar astfel de calificări să conteze. Orice pictor valoros a amestecat culori în atelierul unui maestru, orice actor a încasat replici dure de la un consacrat. Vara aceasta am avut în internship un student din Olanda, la design vestimentar. Nu vrei să știi câte hârtii am completat, la câte întrebări despre activitatea lui am răspuns… Ăsta ar fi un prim pas. Apoi ar trebui ca toți tinerii artișți/designeri să aibă o perioadă în care să expună gratuit lucrările și să le vândă. Validarea publicului, a pieței este cel mai bun lucru care se poate întâmpla la începutul carierei. Și nu în ultimul rând, ar trebui să existe, dacă nu obligativitatea, măcar un procent foarte mare din producătorii de confecții care să își dezvolte propriul brand, la care să lucreze cu designeri… Asta e valabil în cazul designului, în alte domenii nu știu.

Care este momentul tău de revelație de până acum? Ce ți-a reușit în design conform visurilor?
La nivel absolut: Idelier. În seara în care am plecat după inaugurare mi-am dat seama că tocmai făcusem ce visam în facultate – un loc alb în care orice artist să găsească suport pentru a se expune creativ. Aha-uri am multe, mereu la final de proiect sau colecție, dar cel mai mult îmi place când găsesc ceva frumos de făcut dintr-un rest de material, din părți de accesorii… ceva ce în mod normal s-ar arunca, eu mă bucur că pot să-l transform.

Cum va arăta lumea peste 100 de ani? Ce o să mai conteze din ce se creează azi?
Întrebarea asta mi-o pun și eu de vreo doi ani, iar colecția din iarna asta a fost cel mai greu de făcut, din cauza ei: mai contează cum și cu ce ne îmbrăcăm? Dacă o să fim cotropiți de extratereștri verzi cu ochi bulbucați o să ne mai intereseze stiletto și gene false…? Lumea mea de peste 100 de ani este frumoasă, bogată și deșteaptă. Contează materialul pe piele, contează starea pe care ți-o dă culoarea, contează armonia și totul este împachetat în nonjudecată, pentru că putem să ne citim gândurile și nu ne putem păcăli cu fake-uri și măști.

Ce proverb/poezie/film ți se potrivește?
Nu știu dacă “Cine spune ăla e” e proverb, dar ăsta mi se pare cel mai apropiat de adevăr. Când eram mici și practicam și noi bullyingul, mai știi? Cred că tot ce vedem la alții este la noi, în primul rând. Aș fi prea arogantă să zic Testament, dar “din bube, mucegaiuri și noroi iscat-am frumuseți și prețuri noi” încă mă conduce, și încă câteva versuri. Aș vrea să mă dau mare cu cultura mea cinematografică și să mă dau interesantă cu un film de-al lui Greenaway, Lars von Trier, you name it, iubesc multe filme… dar Forrest Gump, pentru unii infantil și rupt de realitate, reprezintă pentru mine încredere în fluxul vieții și motive pentru a continua. Cam așa.

Recomandă-ne un artist român, te rugăm.
Sunt mulți contemporani care au pus România pe harta lumii și îmi plac câțiva pictori, o sculptoriță, câțiva actori și scenografi remarcabili, tineri și cu o viziune completă pentru vremurile pe care le trăim. Dar: Brâncuși!